POTECĂ PENTRU CONSERVAREA REZERVAŢIEI MARINE VAMA VECHE- 2 MAI
Dacă nu suntem responsabili cu natura, viitorul nostru și al copiilor noștri cu siguranță nu va fi verde!

Proiectul Potecă spre conservarea Rezervaţiei marine Vama Veche - 2 Mai” a pornit dintr-o realitate deranjantă: intervenția umană în rezervația naturală Vama Veche - 2 Mai (sit Natura 2000 - ROSCI0269), intervenție cu efecte din cele mai devastatoare asupra conservării speciilor de plante și animale din zonă.  Intens traficată de turiști, dar și de localnici, zona era în pericol de a deveni locul preferat de aruncat deșeuri.

Pentru a limita acest aspect și pentru a face ca mesajul să ajungă mai ușor la public, au fost create două personaje: Zeul Neptun și rockerul Matei, ale căror sfaturi au ajutat turiștii să aibă un comportament responsabil pe plajă și în apă. Sfaturile lor au fost incluse într-un ghid al turistului responsabil.

Proiectul s-a axat pe creșterea nivelului de conștientizare a comunității locale cu privire la valoarea biologică, ecologică, estetică, culturală și economică a biodiversității. În cadrul proiectului, a fost realizat un traseu interpretativ și au fost montate 5 panouri cu scopul de a ghida turiștii și de a le oferi posibilitatea de a observa flora și fauna de pe mal. Adiacent, au fost organizate workshop-uri și excursii pentru a promova imaginea rezervației la nivelul comunității locale.

Rezultatul? Zeul Neptun și Matei, rocker-ul eco au reușit să salveze habitatele și  speciile marine din rezervația naturală Vama Veche - 2 Mai .