Organizatia ecologista Mare Nostrum

postheadericon 21.10.2010 – Mare Nostrum organizeaza dezbaterea Planului Strategic de Actiune, pentru Marea Neagra

ONG Mare Nostrum marcheaza, în fiecare an, Ziua Internationala a Marii Negre, prin organizarea unor evenimente publice de informare si constientizare a cetatenilor, cu privire la necesitatea protejarii mediului înconjurator. Una dintre cele mai importante activitati propuse, în cadrul editiei de anul acesta, este seminarul SAP, în cadrul caruia vor fi discutate aspectele cuprinse, în Planul Strategic de Actiune, pentru Marea Neagra, adoptat în anul 2009. Evenimentul va avea loc, în perioada 26 – 27 octombrie, la Hotel Ibis, din Constanta, începând cu orele 11.00.

Evenimentul, care face parte din cadrul Zilei Internationale a Marii Negre, este finantat si sustinut de Comisia Marii Negre si se desfasoara sub Înaltul Patronaj al Ministerului Mediului si Padurilor. În cadrul acestuia vor fi dezbatute aspecte, legate de stadiul implementarii Planului Strategic de Actiune, din anul 1996, aspecte referitoare la starea mediului marin si la importanta implicarii si constientizarii publicului, cu privire la necesitatea protejarii Marii Negre.

„Avem onoarea ca, anul acesta, sa fim gazdele acestui important seminar – primul dedicat noului Plan Strategic de Actiune, pentru Marea Neagra. Pe agenda de lucru a seminarului este prevazuta dezbaterea unor teme, prin intermediul carora se urmareste cunoasterea, în detaliu, a Planului, din anul 2009. În cea de-a doua zi a seminarului, subiectele, cuprinse pe agenda de lucru, vor fi dezbatute în cadrul unor workgroup – uri, urmând ca, ulterior, sa fie prezentate rezultatele si concluziile acestor workgroup – uri”, a declarat Mihaela Cândea, director executiv Mare Nostrum.

La eveniment vor participa reprezentanti ai: Ministerului Mediului si Padurilor, Prefecturii Constanta, Inspectoratului Politiei de Frontiera Constanta, Garzii de Mediu, Institutului National de Cercetare – Dezvoltare Marina „Grigore Antipa”, Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, OMV Petrom, Prefecturii Tulcea etc.

Rezultatele asteptate, ca urmare a acestui seminar, vizeaza identificarea si elaborarea unor masuri concrete, de catre autoritatile participante, care sa conduca la implementarea acestui plan, în România.

Sponsor: Comisia Marii Negre

Parteneri media: Observator de Constanta, Jurnalul de Constanta, Constanteanul.com, Radio Sky, Fotografa.ro, Telisso

Leave a Reply

Noutati Mare Nostrum
  • September 08 - Vodafone
  • Impreuna cu am desfasurat cinci editii de Litoral Curat Linkuri: litoral.marenostrum.ro /  www.vodafone.ro...
    >>Citeste mai mult...
    - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
  • September 08 - Noiembrie 2008
  • Mangalia Plus – 20 noiembrie 2008: Calutul de mare (partea a 2-a)...
    >>Citeste mai mult...
    - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Urmareste-ne pe

facebook
twitter

Parteneri

facebook
facebook
facebook
facebook
facebook
facebook
facebook

Suntem membrii in

facebook

Suntem inscrisi in

facebook