Organizatia ecologista Mare Nostrum

Archive for April, 2010

postheadericon 21.04.2010 – Caravana Ulei Uzat a ajuns in cartierele Tomis III si Brotacei

La trei luni de la debutul oficial al campaniei, voluntarii Mare Nostrum continua sa informeze constantenii despre beneficiile colectarii uleiului vegetal uzat. De data aceasta, peste 350 de locuitori din cartierele Tomis III si Brotacei au discutat cu voluntarii Mare Nostrum, fiind sfatuiti de acestia sa nu arunce uleiul uzat la întâmplare.

Initiativa a fost primita cu entuziasm de cei peste 300 de trecatori din pietele Tomis III si Brotacei. Acestia s-au aratat dornici sa afle cât mai multe informatii, atât despre campanie, cât si despre modalitatile de colectare ale uleiului vegetal uzat. O parte dintre constanteni au declarat ca stiu deja care sunt riscurile folosirii uleiului vegetal de mai multe ori la gatit:

“Ne bucura faptul ca mesajul nostru a ajuns la urechile constantenilor si ca acestia doresc sa se alature cauzei Mare Nostrum. Ceea ce m-a uimit este ca unele gospodine colectau de mult timp uleiul vegetal uzat si asteptau sa afle când va ajunge Caravana Ulei Uzat în cartierele lor, pentru a colecta uleiul vegetal uzat. Data a fost deja stabilita, iar ceea ce putem sa spunem este ca pe 12 iunie asteptam toate gospodinele din Tomis III si Brotacei sa ne predea uleiul vegetal uzat”, a declarat Andreea Ionascu, coordonatorul proiectului.

Prin “Campania de constientizare privind uleiul uzat”, Mare Nostrum îsi propune sa responsabilizeze cetatenii si sa-i determine sa colecteze uleiul vegetal rezidual. Scopul proiectului este sa transforme colectarea uleiului rezidual într-o practica obisnuita, atât pentru utilizatorii economici, cât si pentru cei casnici.

Campania de constientizare privind colectarea uleiului vegetal uzat este un proiect finantat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein si Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European(SEE).

Parteneri media: CTV si Radio Constanta.

postheadericon 14.04.2010 – Voluntari la numai 9 ani

Au numai 9 ani, dar au reusit sa convinga constantenii ca vârsta nu este importanta când vine vorba de mediu si ecologie. Sunt copii simpli, cu suflet mare si zâmbet inocent. Sfaturile pe care le impart ei sunt însa pretioase, iar întrebarea lor preferata a ajuns sa fie: “Dar dumneavoastra ce faceti cu uleiul, dupa ce îl folositi?”.

Elvis si Denisa sunt cei mai tineri voluntari din echipa Mare Nostrum. De 2 luni de zile, “militeaza ” cot la cot cu ceilalti colegi, pentru schimbarea mentalitatilor si protejarea mediului. Au început prin a fi “asistenti” în cadrul Campaniei “Ulei Uzat”. Au învatat repede si au avansat în “grad”. Acum sunt voluntari cu acte în regula si raspândesc informatii despre colectarea uleiului uzat: “Îmi place sa vorbesc cu oamenii. Am învatat de la cei mai mari ce trebuie sa spun. Mi se pare usor si îmi place”, a marturisit Elvis, cu un zâmbet strengar în coltul gurii.

Entuziasmul si dorinta implicarii o caracterizeaza si pe sora lui, Denisa, care a câstigat simpatia constantenilor în numai câteva fractiuni de secunda: “Mama ne-a învatat ca este bine sa ajutam. Iar mie îmi place sa ajut”, ne-a spus Denisa, fixând cu privirea urmatorul constantean pe care avea sa îl informeze.

Desi sunt frati, Elvis si Denisa s-au întrecut în ceea ce priveste numarul de persoane abordate. În plus, cei doi s-au dovedit a fi si buni cunoscatori ai caracterului uman.

Zâmbetul jucaus din coltul gurii si energia debordanta, specifica vârstei, i-au fermecat si pe ceilalti membri ai echipei Mare Nostrum: “Am fost lânga ei în momentul în care informau constantenii despre colectarea uleiul vegetal uzat, pentru a-i ajuta de câte ori este nevoie. Tocmai pentru ca mesajul transmis sa fie cel real. Sunt copii, într-adevar, dar sunt copii care au înteles mesajul campaniei si care dovedesc ca niciodata nu este prea devreme pentru a te implica”, a spus Andreea Ionascu, coordonator proiect

În felul acesta Elvis si Denisa au devenit cei mai tineri sustinatori ai mesajului campaniei “Ulei Uzat”, campanie care-si doreste responsabilizarea cetatenilor cu privire la colectarea si predarea uleiului vegetal uzat catre centrele de colectare mobile.

MARCELA ROMAN

postheadericon 13.04.2010 – Constantenii, receptivi la informatiile despre uleiul vegetal uzat

Locuitorii din cartierele Abator si Km 4-5(Constanta) colecteaza uleiul vegetal uzat si cunosc riscurile utilizarii uleiului vegetal de mai multe ori. Constantenii au aflat din presa despre beneficiile colectarii uleiului uzat si au declarat ca au pus deja în practica sfaturile echipei Mare Nostrum.

Peste 250 de constanteni din cartierele constantene Km 4-5 si Abator au primit informatii esentiale legate de colectarea uleiului vegetal uzat , precum si de modul în care uleiul vegetal trebuie folosit, astfel încât sa nu dauneze sanatatii, dar nici mediului înconjurator. Informarea a fost facuta de 10 voluntari Mare Nostrum, care au beneficiat de un curs de instruire înainte de a iesi pe teren.

„Aceasta este cea de-a doua iesire pe teren din cadrul Campaniei de constientizare privind colectarea uleiului vegetal uzat si putem spune ca am avut succes în realizarea informarii. Constantenii au fost foarte receptivi la informatiile noastre, iar o mare parte dintre ei ne-au spus ca asteapta Caravana Ulei Uzat, pentru a preda uleiul vegetal colectat pâna acum”, a mentionat Andreea Ionascu, coordonator proiect.

O mare parte dintre întrebarile constantenilor pe acest subiect au facut referire la modul în care trebuie colectat uleiul uzat si procedura prin care acesta trebuie sa fie predat: „Nu este o procedura complicata. Practic, uleiul vegetal care ramâne în tigaie, dupa gatit, trebuie sa fie colectat într-o sticla de plastic, si nu aruncat pe teava de la chiuveta sau pe sol. În acest fel, eliminam orice posibilitate ca acest ulei sa polueze mediul înconjurator. Mai departe, uleiul vegetal poate fi predat catre Caravana Mare Nostrum, la datele ce vor fi anuntate în prealabil. Spre exemplu, pentru cartierele Abator si Km 4-5, Caravana Mare Nostrum va veni sa colecteze uleiul uzat pe data de 22 aprilie “, a spus Andreea Ionascu.

Urmatoarea actiune de informare se va desfasura pe data 17 aprilie, în pietele din Tomis III si Brotacei.

De amintit este faptul ca doar 41% dintre constanteni colecteaza uleiul uzat în recipienti de plastic, iar 65% ar fi dispusi sa predea uleiul vegetal uzat catre centre mobile de colectare a uleiului.

Campania de constientizare a populatiei privind necesitatea colectarii uleiului vegetal uzat este un proiect finantat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein si Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European (SEE).

Parteneri media: CTV, Radio Constanta

Noutati Mare Nostrum
  • September 08 - Vodafone
  • Impreuna cu am desfasurat cinci editii de Litoral Curat Linkuri: litoral.marenostrum.ro /  www.vodafone.ro...
    >>Citeste mai mult...
    - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
  • September 08 - Noiembrie 2008
  • Mangalia Plus – 20 noiembrie 2008: Calutul de mare (partea a 2-a)...
    >>Citeste mai mult...
    - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Urmareste-ne pe

facebook
twitter

Parteneri

facebook
facebook
facebook
facebook
facebook
facebook
facebook

Suntem membrii in

facebook

Suntem inscrisi in

facebook