Organizatia ecologista Mare Nostrum

postheadericon 10.11.2010 – Solutii eco la indemana oricui

ONG Mare Nostrum a realizat topul celor mai bune solutii eco identificate de elevi, în cadrul „Târgului de solutii eco”, organizat cu ocazia Zilei Internationale a Marii Negre. Evenimentul s-a desfasurat în data de 26 octombrie 2010 la Delfinariul din Constanta si s-a adresat institutiilor de învatamânt constantene.

Participantii au dat dovada de imaginatie si creativitate, astfel încât premiile au fost oferite pe doua categorii: categoria I în care au fost încadrate solutiile eco identificate si categoria II care a cuprins alternativele eco realizate de catre elevi. Printre cele mai ingenioase solutii eco identificate si create se numara:

Lampa eco – este confectionata dintr-o placuta pentru stocarea energiei solare, bec, fire si o piatra transparenta pentru raspândirea luminii. Principiul de functionare este simplu: pe timpul zilei placuta se încarca cu energie, iar pe timpul noptii lampa lumineaza. Principalul avantaj al acestui obiect este, în primul rând, economia de curent, reprezentând o buna modalitate de protejare a mediului înconjurator.

Orezul cu bob lung, ca alternativa a orezului cu bob rotund – denumit si orez bio, acesta este crescut într-un mediu natural, fara pesticide, îngrasaminte chimice sau aditivi. Spre deosebire de orezul cu bob rotund, care fierbe în 20 de minute, cel cu bob lung fierbe în doar 13 minute, neexistând nicio diferenta de gust sau de utilitate fata de orezul cu bob rotund.

Baterii reîncarcabile – principalul avantaj al utilizarii acestor acumulatori consta în faptul ca, existând posibilitatea reîncarcarii, nu mai este nevoie de cumpararea unor baterii noi de fiecare data când cele vechi se descarca. De asemenea, nu numai ca se economisesc bani, însa bateriile nu mai ajung la gunoi, evitându-se astfel poluarea cu substantele toxice care intra în componenta bateriilor standard.

Ghiveciul ecologic – se poate confectiona rapid din materiale reciclabile (pet -uri, doze de aluminiu, cutii de plastic), se utilizeaza asemeni oricarui ghiveci si se poate decora în functie de imaginatie. Printre avantajele folosirii unui astfel de produs se numara: economiile bugetare, timpul redus dedicat confectionarii, posibilitatea usoara de realizare, utilizarea materialelor reciclabile, consum energetic minim, posibilitatea ajustarii dimensiunilor, formei, culorii în functie de spatiu, sporirea numarului plantelor ornamentale, reducerea poluarii prin evitarea aruncarii acestor deseuri în mediu.

Bijuterii reciclate – acestea pot fi realizate prin decuparea cutiilor de suc, hârtii, bucati de metal, plastic în formele dorite. Unul dintre avantajele utilizarii acestui tip de bijuterii este reprezentat de faptul ca nu se folosesc materiale noi, ci materiale reciclate, evitându-se astfel risipa de resurse.

Sapun natural realizat manual, pe baza de uleiuri vegetale – sapunul natural realizat manual în casa, prin metoda traditionala, are avantajul de a fi lipsit de compusii sintetici periculosi, atât pentru mediul înconjurator, cât si pentru sanatate. Sapunul natural este biodegradabil si poate înlocui cu succes sapunurile obisnuite din comert. Acesta face o spuma bogata si curata în profunzime, astfel încât poate fi utilizat zi de zi pentru igienizarea pielii.

„Am fost foarte încântati de câta creativitate si ingeniozitate au dat dovada participantii la Târgul de solutii eco. S-au implicat foarte mult nu numai în identificarea solutiilor eco, ci si în realizarea acestora. Alternativele eco identificate de elevi sunt mult mai multe, însa noi le-am ales doar pe cele care sunt la îndemâna oricui si a caror realizare nu necesita un efort deosebit. Îi invitam pe toti cetatenii sa foloseasca aceste metode eco – friendly. Ar fi cu atât mai bine daca ar identifica si alte solutii eco, pe care sa le prefere celor standard. Consider ca daca am începe sa utilizam aceste alternative eco, am reusi, cu siguranta, sa evitam poluarea mediului înconjurator si risipa de resurse”, a declarat Mihaela Cândea, director executiv Mare Nostrum.

* * *

Evenimentul a facut parte din cadrul Zilei Internationale a Marii Negre si a fost realizat cu sustinerea financiara a OMV – PETROM

Parteneri media: Observator de Constanta, Jurnalul de Constanta, Constanteanul.com, Radio Sky, Fotografa.ro, Fotonatura.ro, Telliso

Leave a Reply

Noutati Mare Nostrum
  • September 08 - Vodafone
  • Impreuna cu am desfasurat cinci editii de Litoral Curat Linkuri: litoral.marenostrum.ro /  www.vodafone.ro...
    >>Citeste mai mult...
    - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
  • September 08 - Noiembrie 2008
  • Mangalia Plus – 20 noiembrie 2008: Calutul de mare (partea a 2-a)...
    >>Citeste mai mult...
    - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Urmareste-ne pe

facebook
twitter

Parteneri

facebook
facebook
facebook
facebook
facebook
facebook
facebook

Suntem membrii in

facebook

Suntem inscrisi in

facebook